My Kid

My Kid

duminică, 31 iulie 2011

Blitz-krieg intre desfrau si ipocrizie.

Sunt atat de scarbit cand citesc stiri cum ar fi  batalia dintre bendeac si dragusanca incat inspiratia se ascunde schelalaind prin tot felul de colturi ascunse si intunecate, cred ca de teama sa nu fie irosita pe doua pizdipoance supra-evaluate. Ca  asta sunt aratarile astea doua: pizdipoance.
dragusanca e o biata fetita pe care Al de sus a inzestrat-o cu ceva noroc, a prins un tren de occident si a ajuns de la dracu' pana la Bot(e). De atunci....mare lucru n-a facut: a deschis larg cracii, in mai multe randuri, doua-trei scandaluri cu Bot(e), se mai da-n stamba pe la ratatul ala de capatos alaturi de cruduta. Si...cam atat. Mai incearca ea sa para desteapta prin afirmatii de genul "imi plac barbatii cu care am ceva de discutat" dar e atat de simpatica cand o spune incat nici nu te poti supara pe ea, exact ca o maimuta care-ti sparge prin casa: te enerveaza dar in final o intelegi.
bendeac e un mic mamma's boy care face pe duru prin atacuri la adresa tuturor curvetelor care ne-au invadat (in ciuda faptului asta, a fost combinat cu una).A facut niste roluri mari de tot in niste filme in care camerele de filmat trebuiau sa se uite atente ca sa-l gaseasca. E bun la maimutareli inteminabile si fade imitand tot felul de personaje facile si se considera actor. De cand cu Mondenii originali, i s-a urcat faima la capatana aia rasa (ah, iubi, ce dur pari), a mai scris niste idiotenii neverosimile pe blog-ul lui, dar cum alea au avut slaba priza la public, iese la interval urland si incercand sa fie ironic si acid vis-a-vis de niste tute care (in afara cazului in care le zici de mama) habar n-au despre ce balmajeste ala acolo. Are un umor demn de "vacanta mare", pueril si vulgar, bun doar sa-l acoperi cu coji de seminte si peturi de bere. In rest, cred ca e baiat bun, asa, in sinea lui, probabil ca plange cand probabil uda patul noaptea, probabil ca se cam oftica pentru ca probabil nu prea poate avea erectie, ii place sa faca pe interesantul printr-un vocabular plagiat fara succes de prin cartile de Sandra Brown. Cand nu ataca junincile de pe Dorobanti, incearca la pesti mai mari da' o cam festeleste, ca-i sare-n cap crema vedetelor (vezi arsinel si mirabela dauer). Niciodata nu mi-a placut de mirabela asta, cu tot cu evantaiele ei si fetitele "talentate" luate sub aripa sa de closca protectoare, dar mirabela dauer are totusi ceva ce lui bendeac ii lipseste si ii va lipsi mereu: talent. Asa ca a revenit la ce stie el mai bine: maimutareala ieftina si gratuita.
De ce ieftina si gratuita? Pai ce rost are sa te iei de saraca de dragusanca, cand aia scarbeste jumatate de tara si pe cealalta jumatate o lasa rece ? Adicatelea, rade bendeac de dragusanca. Hmmm.....mie-mi cam da cu virgula. E ca si cum un rahat ar rade de altul:  "He he, stii tu unde-ai sa ajungi? "
Si dupa aia se trage apa si se duc amandoi exact acolo unde merita.

vineri, 29 iulie 2011

Welcome to society

Scuturi moralo- idealiste pentru a masca personalitati fragile si inconsecvente; calcaiele prejudecatii apasa cu putere gatul unei realitati moarte inainte de a avea sansa sa se nasca, dedicatii, declaratii, fluiere si tobe, imagini si minciuni, o intreaga orchestra incercand sa arunce o lumina de  special asupra unor minciuni pitite pana si de vederea sinelui; priviri fixe si ochi holbati de speranta unor reusite fara incercari cautand raspunsul intr-un virtual in mare parte ipocrit si pervers; vanare de vant si vanzari de iluzii disimulate intr-un apogeu fotogenic antagonic; zambete si lacrimi prinse intre realul nepuntincios si irealul comod; un malaxor de personalitati impotente sufleteste, ca un urias abator de copii retardati ale caror tipete, vise si sperante sunt vandute printr-un contract, oricui vrea sa le cumpere pentru a le mesteca si a le scuipa cand gustul proaspat a disparut; degete aruncate apoteotic catre sine; glorificare furibunda a sanilor, a fundurilor si-a coapselor cand nu exista altceva mai bun; exploatarea simturilor si instinctelor pentru a ascunde psihicul; ochi tristi si inimi frante, frustrari, pretentii, prizonierat voluntar in lanturile de matase ale trecutului si-ale prejudecatilor, Incrancenari si abdicari, legiuni obosite si neputincioase in fata firii, incercari neverosimile de salvare dintr-un nisip de-a pururea miscator al vietii. Ambitii nejustificate, ignorarea proportiilor in favoarea viselor idealistice si fara suport obiectiv. Din ambitie se nasc razboaie, din ambitie se calca pe capete, din ambitie se moare in singuratate. Ambitia ne face tarfe. 
Unde ne vom mai ascunde cand vom realiza greseala? Unde vom fugi de sine cand nici sinele nu va mai recunoaste propriile personalitati viciate de excesul feroce al versatilitatii ? 
Lupii ne pandesc la usa. Noi suntem lupii.

Ignoranta, intre uitare si masca

Viata in sine este o imperfectiune pe care incercam - cat putem si cat traim - sa o indreptam.
Dar uitam ca facem greseli pe care le regretam, promitandu-ne ca vom deveni perfecti. UITAM ca ne lasam cotropiti de frustrari in care ne adancim pe masura ce incercam sa ni le recunoastem; suntem prinsi pana aproape de esenta umanitatii de un instinct de supravietuire pe care il urmam orbeste ignorand moralitatea, UITAM  ca suntem corupti de o intransigenta aproape patologica  in atingerea unei fericiri pe care ajungem sa o dezavuam in clipa in care ne devine potrivnica, incercam sa modelam realitatea dupa vointa si asemanarea noastra… UITAM  ca regretam, plangem, radem si ne flagelam acerb incercand sa indreptam erori. UITAM fericirea atunci cand este umbrita de greseli si disimulam greselile atunci cand tind sa ne umbreasca fericirea. UITAM treptat sa ne mentinem oameni urmand aceleasi reguli subtile ale instinctului de conservare; UITAM ca lasam demonii proprii sa ne stapaneasca, tinzand in a-i transforma in zeitati ce devin flamande de jertfe. UITAM  ca ridicam si fluturam acelasi stindard fals al unei false perfectiuni propri pe o eterna carapace sufleteasca confundand idealismul unei neatarnari egocentrice cu greseala de a persista in tacere…UITAM sa ne amintim unde am fost si de unde am plecat, si UITAM cine ne-a adus acolo unde suntem; UITAM ca regulile devin tot mai dure pe masura ca inaintam in adancul vietii; UITAM ce cost are viata… UITAM sa ne luam bun ramas, UITAM ca putem ramane in memoria prietenilor cu o puritate exceptionala de copil; UITAM sa putem lasa amintiri cat mai bune fatza de cei dragi si UITAM ca astfel nu vom pieri; UITAM ca prin miscarile facute in viata lasam cicatrici adanci in sufletele celor care tin la noi, si UITAM asta impinsi fiind de un ritm am vietii din ce in ce mai feroce; UITAM ca - la marele sfarsit – sa gasim si sa avem taria de a multumi lumii ca ne-a facut asa cum suntem…de ce UITAM? Pentru ca nu intelegem, pentru ca nu acceptam ceea ce invatam si pentru ca nu comprimam din tot ceea ce traim – invatamintele.
    UITAM  ca apreciem citate, vorbe mari si proverbe intelepte doar prin prisma unor cuvinte bine ticluite dar  UITAM sa le intelegem cu adevarat si UITAM ca suntem neputinciosi in a le aplica; pretindem a fi autodidacti dar UITAM ca nu invatam nimic din suferinta; UITAM ca putem fi procurori aprigi si curte martiala nemiloasa prin care trimitem pe cei pe care-i iubim in durele batalioane disciplinare ale tristetii dar UITAM sa fim critici cu noi insine; UITAM ca ne place sa fim lupi si prin asta ne sfasim uneori pe sine, ne roadem piciorul pentru a scapa de capcana in loc s-o evitam sau s-o acceptam.. UITAM ca facem uneori lucruri teribile si dureroase pentru ceilalti doar pentru a satisface febra acida a unor ego-uri suprasolicitate.UITAM cat putem fi de egoisti si UITAM cat poate durea asta..UITAM ca uneori, fiind prea corecti cu noi suntem nedrepti cu altii. UITAM ca nu suntem perfecti si uitam sa fim OAMENI.
     Uitam ca tot ce uitam, doare.

joi, 28 iulie 2011

Intelectul profan si esteticul de 2 bani.

...a trecut vremea expresiei folosite pana la epuizare, "deci".
A trecut cu brio, chiar daca a trecut greu. Apoi, o pauza de la sabloanele comemorative ale saraciei unui vocabular tot mai americanizat. "Targeturi", "job", "fresh", storm-braining", "cool", etc sunt auzite, parca, tot mai rar.
Pentru ca romanul si-a dat seama ca e timpul sa treaca la un limbaj ceva-ceva mai ales, dar care in acelasi timp sa scoata in evidenta faptul ca in ciuda faptului ca umbla pe strada cu florin salam urland din Nokia N3 el nu este un manelist batut in cap, faptul ca scuipa seminte in troleu si pe strada nu-l face automat un incult si-un rapanos moral. Asa ca, in inepuizabila sa imaginatie si versatilitate, cu ajutorul DEX Online, romanul a trecut la uzul (oh, de cele mai multe ori atat de ingrat) cuvantului "frustrat". Probabil ca in mare parte nici nu stie ce inseamna exact, dar da bine mai ales cand vrei sa arunci o umbra de intelectualitate peste tricoul cu "de puta madre" care miroase a shaorma. Nu conteaza daca esti sau nu frustrat, termenul cu aplicatii psihologice este de multe ori folosit drept ofensa de mare greutate. Te face sa te simti mic si neajutorat, demascat in lumea ta murdara, de orice amarat care iti spune drept in fata "esti un frustrat". Putin importa faptul ca n-ai apucat sa zici nici 10 cuvinte din care sa se deduca asta sau poate esti pus si simplu nemultumit de ceva, nu conteaza dom'ne, esti un frustrat pentru ca adevarul e nesemnificativ in fata aurei de victorie net superioara pe care acest cuvant il arunca asupra interlocutorului.
Nu-ti place bendeac ? esti un frustrat pentru ca bendeac e un "mare" actor. Nu-ti convine ca mai stiu eu ce blondina si-a etalat tatele in vreun club? Esti un frustrat, pentru ca aia e vedeta si tu esti o mica ramasita de gunoi putrezit care n-a reusit deloc in viata. Asta se aplica si vedetelor care se balacaresc intre ele, uneori folosind aceeasi expresie si din acelasi motiv: sa fie una deasupra celeilalte. Victorios iese cel care reuseste ca din patru cuvinte folosite, cinci sa fie "frustrat".
Un alt tic verbal care ma distreaza este "da, ziceam doar asa" sau "spuneam ca idee". Dar in cazul asta, sa fiu al naibii de-mi pot imagina motivele acestor ziceri, dar banuiesc ca e un fel de "ups, am comis-o, stai sa-ncerc sa repar". Parca aud conversatia:
- Du-te-n ma-ta.
- Pai ce-am facut?
- A, nu, spuneam ca idee.
-Aaaaa e bine, m-am linistit. Credeam c-ai spus doar asa.
Cred ca pana la urma am devenit si eu un frustrat de cand vad atata imbecilitate si superficialitate crasa retusata de niste doctori falsi si total nepriceputi in chirugia estetica a aparentelor, atata prostie si mitocanie oribila care ne inunda tot mai mult. 
Si daca nu va place ce-am scris, sunteti niste frustrati.
 

Weird shit.

S-ar putea, dar nu garantez, ca in curand sa nu mai fac nici un fel de poze pe unde merg si sa nu mai cumpar nici un suvenir, nimic de genul asta. Mi-am amintit de o chestie citita mai demult, scrisa de d-l Robert K. Ressler, parintele profiling-ului, care a lucrat  in mai multe cazuri de serial-killer cunoscuti (Ted Bundy, Jeffrey Dahmer, John Wayne Gacy): in cele din urma, cei mai multi dintre ei, ajung a lua trofee de la locul faptei pentru a retrai crima pana cand acele trofee nu sunt indeajuns...nu intru in detalii.
Si stateam sa ma gandesc..pozele, suvenirurile, amintirile in general, pe care le colectam cu patos de pe unde mergem pentru a rememora sentimentele placute pe care le-am trait.... hmm...
Care e diferenta dintre un om ce fotografiaza castelul Bran si un criminal in serie ce ia ca amintire ciorapul unei victime? Noi ne putem mandri fara teama, cu pozele dupa 3 zile, pe cand ei nu - doar le retraiesc din nou si din nou in psihicul lor bolnav. Iar asemanarea e si mai dura; si noi si ei ajungem sa facem acelasi lucru:  putem merge saptamana urmatoare sa fotografiem si Castelul Huniazilor fara sa facem vreun rau pe cand ei isi doresc si mai multe amintiri. Nici noi, nici ei, nu cautam neaparat suvenirurile, insa le luam pentru ca putem.
Pudibunzii alertati de tabu-uri vor racni indignati: eu nu sunt un criminal in serie!. Iar raspunsul meu va fi: "Nici eu". Dar asemanarile la nivel emotional, legate de instinctele de baza care domina psihicul sunt prea pregnante pentru ca o minte sincera sa nu le recunoasca.Poate de asta provoaca de multe ori oprobii.
Facem poze cu rudele, cu animalele, cu prietenii pentru ca peste zile, saptamani, luni sau ani sa retraim momentele. Este aceeasi retraire stranie, de putere obtinuta in a captura momentul, pe care o cauta toti, pierduta printre regrete si dorinta ca totul sa...se repete.
Sau sa se poate retrai. Macar pentru o secunda.
Sunt la usa.

Dusmaniti-ma toti/toate

Ce nu-mi place si de ce ma tem eu cel mai mult la o femeie: de faptul ca nu poate insela doar cu corpul. Femeia, cand te inseala, iti fura totul. Pana sa ajunga sa te insele fizic, te inseala sufleteste, moral. Mai intai femeia se indragosteste, "il gaseste atractiv", "interesant" si apoi si-o trage. 
De fapt, cred ca pentru femeie nu exista gestul de a insela. Pentru ea exista doar gestul de a substitui. Ea te inlocuieste, pas cu pas, milimetru cu milimetru, micron de suflet cu micron de suflet.Si asta, culmea, fara macar sa-ti spuna.Joaca la doua capete e urata si perversa si parsiva. Arareori femeia se poate fute cu altul doar asa, de amuzament, ca si cum ar fi singura cu vibratorul. Ea are nevoie de un motiv, de cele mai multe ori ascuns atat de bine si de adanc incat nici ea nu-l mai stie exact. Si nici nu conteaza sa-l stie. Si cu toate astea, important e doar ca tu sa-l intelegi cand esti pus in fata faptului implinit, te uiti la ea ca un idiot si nu stii ce sa faci: s-o bati sau s-o implori. Culmea e ca femeile arareori stiu sa aprecieze superficialitatea exact atunci cand e cazul, desi sustin ca o recunosc: daca te uiti la tatele uneia, "ea" se revolta: "ce, ale mele nu-s frumoase??" - in loc sa aprecieze faptul ca o iubesti cu adevarat asa cum e; daca nevasta-ta afla (de exemplu) c-ai mers la curve - sare ca arsa ca ti-ai bagat-o in alta, fara sa ia in calcul celalat aspect, cel sufletesc. In schimb, ele au legitimitatea de a dezavua, iar tu devii  brusc o pastila de zaharina fapt prin ce le da dreptul de a cauta zahar.
La barbati e simplu, ei cauta doar diversitatea fizica - femeia pe cea pseudo-sufleteasca. Spun pseudo pentru ca asta e doar un motiv de care mai apoi nici ele nu mai stiu cum sa scape si raman in buda. Barbatii se duc, si-o trag si pleaca la nevasta/prietena si-si vad de viata lor.
Sa nu crezi niciodata ca prietena ta  va merge la altul, isi face de cap si maine-l uita, e periculos. Femeile nu se indragostesc neaparat de o persoana, ci mai degraba de o scula. Si pana sa-si dea seama de tampenia facuta, te mai inseala o data: se fut atat de rau cu viata ta incat incepi pana si tu sa ti-o urasti.

Gelu, prietenul lui Lulu

        Gelu era un copil normal. Statea in acelasi bloc cu Lulu dar cu 2 etaje mai jos. Ii placea sucul Pepsi sorbit cu grija sa nu se piarda vreun strop si corcodusele sterpelite dintre urletele pensionarilor de atunci. Ii mai placeau si filmele cu "caiboi" si "cu "sabii" si le sorbea savoarea cu aproape la fel de multa pasiune ca pe cea a Pepsi-ului.  Gelu era un nonconformist, la fel ca si multi altii de varsta lui. A fugit de-acasa de vreo 3 ori si in ciuda eforturilor disperate ale parintilor, s-a intors singur. Fara sa vrea si-a dat seama ca daca vrei sa te pierzi cu adevarat, nimeni nu te gaseste.
Daca-l intrebi acum pe Gelu ce anume isi mai aminteste, o sa poata spune: cum fura fructe de pe tarabele din piata, cum arunca cu bulgari de zapada si plini de noroi  in casele vecinilor care tineau geamurile descise iarna, cum cadea precum un mar din pomii in care se catara, cum, cum, cum...Si in mod cert o sa povesteasca cum a pierdut cheia de la casa. Cum a trebuit tac-su sa faca alpinism si sa intre pe balcon, cum astepta Gelu, tacut, in spatele blocului, sa intre in casa si sa-si primeasca portia. Dar portia nu a venit. In schimb a primit o inghetata Polar, nu ca multumire pentru efortul fortat pe care a trebuit sa-l faca tac-su, ci ca multumire pentru faptul ca parintii lui Gelu au vazut in privirea lui, regretul. Probabil pentru prima oara de cand incepuse sa faca tampenii. 
         La 10 ani, Gelu injura vecinii de mama focului. Nu fara motiv, doar daca nu-l lasau pe el si pe prietenii lui sa se joace de v'ati ascunselea noaptea, in beciul blocului sau pe scara. Apogeul a fost cand a manjit clanta si vizorul usii unui vecin cu caca de pisica. Atunci a luat bataita ca nu se mai putea. Cine stie unde-ar fi ajuns Gelu.
Gelu se si batea. Rau de tot. Uneori din plictiseala, alteori din ambitie si alteori din motive bine-intemeiate, cum ar fi faptul ca niciodata nu a acceptat ca altcineva sa se urce in pomul din care EL fura corcoduse. S-a batut pana la sange sau doar pana la vanatai, chiar daca pierdea sau castiga. Gelu nu ceda.
A invatat sa fure seara rosii si gogonele din curtile vecinilor, sa iasa pe strada, sa pandeasca masini cu oameni care veneau obositi de la serviciu sau bicicletele cu pensionari care se plimbau, si sa arunce in ei cu ce furase. Ce emotii a mai trait Gelu atunci..unul scosese din portbagaj o coada de topor care i-a vajait lui Gelu pe la ureche si l-a potolit de frica, vreo 3 zile. Dupa alea 3 zile a inceput iarasi, Gelu. Dar nu cu rosii si gogonele. Ci cu cornete cu bold in varf [pe care le lansa din balcon sau de pe geam, in trecatori. Insa s-a plictisit repede, pentru ca lui Gelu ii placea diversitatea.
       De un singur lucru nu s-a plictisit Gelu. De Lulu. Pe care o tot vedea, nu avea prea mult curaj incat sa o intrebe daca vrea sa fure corcoduse alaturi de el, se multumea doar sa o traga de codite, sa o ciupeasca de obraz si sa ii fure ghiozdanul. Si nu s-a potolit nici dupa ce Lulu i-a tras niste palme, a plans si l-a spus taticului, iar Gelu a fost certat. Ii placea sa se joace cu alti baieti doar-doar l-o vedea Lulu. Dar il vedea arareori, si daca-l vedea, nu ii dadea nici un semn; se juca sotron cu alte fetite, sau elastic. Cand Lulu era alergata de alti baieti, Gelu ii sarea mereu in aparare. Dar Lulu nu i-a multumit niciodata..poate era si ea timida.
Cine stie ce s-o mai fi ales de Gelu, de atunci.....

duminică, 24 iulie 2011

Colivie de Baia Mare.

A fost finalizat gardul anti-tigani din Baia Mare.
Citisem ceva despre asta acum cateva saptamani dar sincer sa fiu uitasem. Insa nu imi imaginam ca asa  ceva s-ar putea intampla in Romania. Si nici acum nu imi vine sa cred ca in ciuda protestelor, proiectul s-a finalizat cu brio. Este o masura ce aminteste de ghetourile naziste, o segregare  ce nu imi imaginam sa se aplice in Romania, a unor oameni de altii; este, intr-adevar o masura radicala. Dar attaaaaaaaaat de binevenita. 
Pai cum altfel sa-i stopezi? Gardul are 2 metri inaltime, zona va fi supravegheata de camere de luat vederi, ce mai, o mica enclava. Sunt curios daca dupa chestia asta or sa mai fie atatea gunoaie pe strazi. Probabil ca da, ca de nu putem lasa gunoaiele, le aruncam peste gard, asa, sa se invete minte. La dracu', eu as fi facut garduri de 4 metri si cu colace de sarma ghimpata pe metereze. Foisoare de paza pazite cu glont pe teava, sirene si reflectoare.
Dom'ne primar de Baia Mare: daca asta n-o sa dea rezultate, faceti dom'ne gardul inalt de doo'j metri si umpleti-l cu apa.

http://www.domnuleprimar.ro/VIDEO-Marele-Zid-Tiganesc-BAIA-MARE-gata-Baimarenii-vrut-mai-mare-Sau-Hitler-simtit-bine-primul-municipiu-ghetoizat-din-Romania-zilelor-noastre-dpe-s-1-a11014.htm

vineri, 22 iulie 2011

Spiritul ca o fiara

The beast in me
Is caged by frail and fragile bars
Restless by day
And by night rants and rages at the stars
God help the beast in me

Asa canta Johnny Cash. O fi trait si el in Romania? Pentru ca the beast in me are cam aceeleasi reactii. Nu mereu. Cand ma plimb cu cainele sunt calm. Cand stau cu el si se uita cu ochii aia mari la mine sau cand se intinde asteptand mangaierile, sunt calm. Cand ascult muzica, sunt calm. Cand ma uit la un film bun sunt calm.
Apoi ies in oras la o bere. . O imperioasa si de neoprit imbecilizare constanta; o gramada de vedete facute precum pop-corn-ul de la microunde si o gloata de idioti care abia asteapta sa fie ca ele. Stau la berea aia si trec pe langa mine o gramada de indivizi si individe, tineri imperbi ce insufla brusc dorinta de a avea in maini o mitraliera. Multi sunt probabil aia care au dat Bac-ul si l-au picat pentru ca nu s-a putut copia. Dar pe ei nu-i deranjeaza atata timp cat se simt "cool" si sunt alaturi de "tovarasii" lor. Ok. Mi-a trecut cheful de bere si merg acasa sa deschid Tv-ul sau un ziar sa mai constat si eu ce s-a intamplat cat timp am fost calm. Si...constat: un tanar si-a omorat concubina; unu a fost incendiat de viu intr-o curte, un cuplu si-a violat nepoata in Rm Valcea in timp ce in prin Iasi un tata si-a violat fata. Trecem la stirile din sport: becali se cearta mereu, mitica de la liga ameninta la greu, o sportiva si-a inselat sotul cu un alt sportiv. Hmm...Imi zic: ia sa vedem ce mai zic oamenii de bine care citesc stirile online si comenteaza. Ceva schimbari? Nu prea, aceleasi comentarii legate de sfinti, mame, in general de toate rudele, asezonate cu organe masculine si feminine precum si cu activitati sexuale complete.
Si cu fiecare litera citita, the beast in me vrea sa iasa. Sa iasa in strada, sa urle la lume, sa strige "Da' treziti-va odata, vitelor". Nu pot, ca ma leaga astia si ma fac glumet. The beast in me vrea sa iasa precum un varcolac nestiut de nimeni, sa-si infiga coltii si ghearele, sa muste si sa rupa tot ce vede. Sa descarneze sufletele de neputinta de a gandi mai bine, chiar daca mai putin. The beast in me - vrea sa ii creasca niste aripi mari si negre, un ciocan in loc de mana, cu care sa loveasca crunt toate constiintele moarte din jur si sa le bata pana cand le readuce in simtiri. Vrea sa lupte cu uratenia, cu impotenta morala. Dar nu poate. Pentru ca the beast in me e putin importanta. Pentru ca e doar una. Pentru ca e singurica, the beast in me.
Seneca spunea: "senatorii romani sunt buni. Senatul e o fiara". Si asta se aplica si la noi. In sinea lui, aproape fiecare individ e bun. Are ganduri de cele mai multe ori decente. In sinea lui, fiecare individ s-a saturat sa colcaie in rahatul din jurul sau dar ii e atat de greu sa iasa din latrina, pentru ca acolo, in buda, sunt multi.E o intreaga societate si greul este mai usor de indurat in multime. In sinea lui, aproape fiecare individ este liber si decent. Dar slab.
Nu, nu mai vrea sa iasa fiindca acolo unde desi pute, e cald si pentru ca in turma, putini sunt cei care stiu cine esti, te pierzi usor.  Esti ca un numar tatuat pe un antebrat, intr-o multime de detinuti dintr-un lagar de concentrare. La inceput e greu, pana te obisnuiesti cu bataile si umilintele dar dupa cateva luni devin parte din rutina, nu ti se mai pare nimic deosebit. Nici sa fii lovit si umilit, nici sa fii calcat in picioare iar spiritul care probabil ca altfel s-ar fi revoltat, e atat de cucerit de bataile de joc incat a-nceput sa-i placa. Nici nu ar mai stii, sufletul, cum sa se descurce intr-o lume normala. Din care sa lipseasca uratenia.
Cred c-ar fi mai bine sa eutnasiez the beast in me...s-o bat, s-o imblanzesc s-o oblig sa accepte, sa ii placa, s-o oblig sa invete sa traiasca la fel ca altii si impreuna cu ei. Da, in mod cert ar fi mai bine.
Dar nu vreau s-o fac. Nu vreau s-o ciuntesc, sa-i smulg mainile si picioarele, nici sa-i violez dreptul la a fi libera, dreptul de a exista si dreptul de a se revolta. E dreptul ei sa urle la luna.
Pentru ca, chiar daca urla degeaba, atata timp cat o face inseamna ca inca exista.

joi, 21 iulie 2011

Geografie si anatomie

Mi-am amintit o intamplare. Acum cativa ani, intr-o superba noapte de vara dintr-un alt cartier al Brasovului decat actualul, am mers la un <butic> de cartier, pe la ora 2 sa-mi cumpar tigari, c-asa-mi vine cateodata. In fata mea - un vasnic descendent al razesilor lui Stefan, de vreo 150 de kile, imbracat in costumul traditional port-modernist: slapi si maieu. Atat. Si putind ingrozitor a transpiratie.
Si cum stateam eu timid, asa micut si finut precum ma aflu, am asistat la urmatorul dialog:
- Poftiti restul
Pauza, cimpanzeul numara cu greu..
- Pai nu mi-ai dat 50 de bani.(Vanzatoarea, buimaca de somn, mai numara o data).
-Imi cer scuze, am gresit eu.

Urmeaza un zambet plin de aur ieftin la masele, o umflare superba si din greu a muschilor de sub stratul de tesut adipos, toate astea urmate de un oftat si un ranjet de ofiter rus care a descoperit balalaica pierduta de al batran:
- Pai asa, manca-ti-as pulpa ta de peloponeza.
Si-a plecat.
Sa fiu al dracu daca pana acum am deslusit misterul: pulpa ca pulpa, da' de unde dracu stia maimuta aia, de Peloponez?
Recunosc ca n-am cutezat in a-l intreba, ca altfel v-as fi trimis colete cu iarba cruda dintr-un loc linistit si plin cu verdeata.

Cineva.....

....sa-mi redea cheful si dorinta.
Am stat si m-am tot intrebat de ce mama dracului nu mai sunt in stare. Azi mi-a picat: pai nu mai am inspiratie. Nu mai am chef. Nu mai am timp si nu mai am nervi sa fiu sensibil. Prefer sa ma uit la un film, sa intru pe net, sa ies la 50 de beri sau sa fumez 3 pachete de tigari, decat sa desenez sau sa scriu o poezie. Pai....pentru ce sa desenez cand ma pot uita la stirile bomba cu crime, violuri si proteste la nivel national, cand prin astea pot creiona dintr-o privire cam toata Romania? Pentru ce se scriu poezii cand pot "aluneca pe-o raza" catre un film porno 24/7/365? Si in HD, nu oricum. Asta  furnizeaza toata inspiratia  si spiritul poetic de care am nevoie. Pentru ce sa-mi mai fut ochii si mana stanga, mai dau si banii pe creioane si guma de sters cand ma pot afunda in lectura plina de romantism a unor stiri despre Moni, Iri si alti avortoni ai unei societati care se auto-consuma precum o Gaura Neagra? Mai da-i dracului pe Rafaelo, Da Vinci si altii care au insuflat creioanelor dorinta de a-si consuma sufletul, ii bag in ma-sa pe Freud cu teoriile lui cu tot si prin care s-a nascut un curent, ma doare-un fund de Radu Gyr si de rimele lui care transpira durere si demnitate, scrise din celulele puscariilor comuniste de reeducare si care mi-au completat de multe ori inspiratia. Nici nu mai vreau sa aud de Ludwig Van Beethoven si de furtuna sa sufleteasca transpusa intr-o Simfonie a 9-a pe care in alte timpuri as fi ascultat-o cu lumina stinsa, tigara-n coltul gurii si meditand la cat de genial trebuie sa fii sa compui o capodopera fiind complet surd. Ce rost mai au papagalii astia enumerati mai sus, cand intreaga Romanie a ales adevaratele valori captivata fiind de scandalurile  DD in direct, mariana moculescu & Comp?
Nu vreau sa mai constat cum cuvintele mi se prind in rime asa cum o faceau mai demult sau cum hartia alba se umple de curbe si linii unite intr-o forma placuta. Nu mai vreau si nu mai am chef s-o fac, na!
Chiar nu mai am chef? Ori nu mai am cum?

Blue.

Despre viata s-au scris si se pot scrie mii de texte, comentarii, articole.
Despre o viata rea  se pot scrie lacrimi si dureri tainuite in cele mai intime si adanci unghere are sufletului. Se pot scrie drame lacrimogene sau povesti tragico-comice. Despre elixirul imbatator si ucigator al unor vieti triste poetii au asternut ode amare si au dat de pamant cu el, urland la o luna prea palida si prea stinghera ca sa inteleaga; au implorat de multe ori o lume despre fiecare spunea ca nu ii este potrivita. Altii au incercat sa lupte neincetat cu valurile unui ocean turbat, pana cand corabia le-a ajuns la tarm, a aruncat ancora iar echipajul a plecat catre o lume mai buna.  Despre o viata buna, alti poeti au asternut pe hartia alba precum destinul poeme inaltand sentimente poate exacerbate de o adrenalina nepotrivita; au imblanzit alte oceane turbate oprindu-si corabia pe tarmurile dorite si visate, concediindu-si matelotii iar ancora aruncand-o doar unde doreau; luna nu mai era palida si stinghera ca sa ii inteleaga iar lumea nu a fost niciodata prea nesimtitoare pentru a-i intelege si adaposti plina de iubire.  Exista o viata buna sau rea ? Nu cred. Viata este ca un carambol al unor evenimente repetate, unele evitandu-si purtatorul de chinuri iar altele izbind din plin destinul propriului stapan. Exista doar viata Sunt oameni care spun "nu mai pot" si totusi merg inainte spre un destin pentru unii implinit - pentru altii falit. Dar merg. Sunt oameni care spun "si ce daca", soarta harazindu-le, fara ca ei sa stie, tema unui sfarsit parca intentionat prematur. Pentru ca destinul este ca o bila perfect rotunda aruncata pe un plan perfect rotund de catre o forta perfecta. Dar ceea ce multi uita este ca nu exista perpetuum mobile. Acesta este o iluzie materiala si fizica. Exista insa un singur perpetuum mobile, nefiind fizic si totusi neinventat si neoprit de nimeni. Este oprit doar de natura legiuitoare a firii, desi spirite si destine precum Geniul Da Vinci sau Maestrul Beethoven nu cred ca vor putea fi opriti de nimeni.
Acel perpetumm se numeste suflet. Se numeste speranta. Se numeste OM. Este puterea fiecarui om,acel perpetuum, e construit pentru a functiona prin sine pentru ca atunci cand destinul, in ciuda rotunjimii sale perfecte aruncat de acea forta perfecta pe acel plan perfect plan, se opreste sau doreste s-o faca, sufletul, speranta, dorinta sunt acele lucruri care pun in functiune idealul de perpetuum mobile. Cand nu mai exista nimic care sa puna nimic in miscare, omul inceteaza sa mai vrea sa traiasca. Si atunci, corabia esueaza, echipajul se rasfira iar mereu neimblanzitul ocean turbat pune stapanire peste ce odata a reprezentat o viata.  Exista o viata buna sau rea ? Nu cred.  Viata este ca un carambol al unor evenimente repetate, unele evitandu-si purtatorul de chinuri iar altele izbind din plin destinul propriului stapan.
Exista doar viata.

miercuri, 20 iulie 2011

Nihil Sine Deo.

N-am sa inteleg niciodata de ce popii cer bar de la rude ca sa ingroape mortu'. Sau de ce, cer bani de la parinti ca sa boteze copilu'. Pai asta nu e un fel spaga pe care o dai la doctor? Popa n-a depus un juramant sau ceva prin care promite solemn c-o mana pe Biblie si cu cealalta pe scula sa sa-l slujeasca pe D-zeu si sa renunte la pacatele lumesti? pai si daca da, inmormantarea unui amarat care-a dat coltu' nu e tot un serviciu in slujba lui D-zeu care-si intareste astfel armata de credinciosi? Botezul unui copil nu este tot un omagiu adus lui D-zeu prin care inca unul i se inroleaza in armata? Ca de obicei se dadea spaga sa NU se faca armata, deci popa ar trebui sa-l inmormanteze pe ala cu forta la o adica si sa impinga pruncul in apa, vrea- nu vrea. Nu vrei sa fii inmormantat? Sari cu banu. Nu vrei sa fii botezat asa cum e logic ? Plateste-ma.
Pai datoria aia morala si spirituala unde e? Daca maine ar aparea o lege de la Vatican prin care tot copiii botezati sunt excomunicati si toti mortii bagati in groapa de popa vor fi condamnati la eternele flacari ale iadului, serpii astia batrani ar incepe sa incaseze dublu ca n-o faca.
Pana la urma, omul ar trebui sa aiba o relatie speciala cu Dumnezeu. O relatie in primul rand de respect si nu una de mituitor si mituit. Si sunt convins ca multe persoane au o astfel de relatie, dar majoritatea prefera intermediarii astia imbracati in negru, care sunt ca un fel de agentii imobiliare: daca vrei sa-ti vinzi apartamentul platesti mai mult.

Solutie

Am avut o revelatie, nici nu stiu cum dracu de mi-a sarit in capsor. Cam tarziu da' bine ca s-a intamplat. Deci, mi-am dat seama cum poti sa injuri si pe Dumnezeu daca ai chef si sa scapi nepedepsit: mentionezi "pamflet". Ca mi-am amintit de aia de-au scris cu vopsea pe peretii publici "muie basescu si boc", sau asa ceva, si-au fost saltati. Daca erau baieti destepti ar fi scris cat mai mic (cum sunt scrise clauzele din contractele capcana), cu creionu' chimic sub vopsea: "acest graffitti este un pamflet si trebuie tratat ca atare". Ar fi putut fi eliberati, ar fi dat statul in judecata pentru abuz si dupa aia ar fi putut sa mearga s-o violeze si pe ministrul turismului si la urma sa-i spuna de la obraz: "hai fata, nu stii de gluma? A fost un pamflet".

Viitor








X-ray