.

Temistocle zambi sorbind ultimul strop de spirt. Il arse pe gat rau, mai rau decat intreaga sticla. Lacrima putin dar nu din cauza alcoolului. In intunericul camerei, singura licarire era a unei lumanari pe care Temistocle o furase de la o pomana, in urma cu cateva luni.
Isi trecu mana peste cap si ultimii 20 de ani din viata  prin minte si constata ca in afara intalnirii cu Sanziana  care pana la urma l-a si inselat, nu avea prea mult cu ce sa se mandreasca. Ofta si se scarpina prelung si apasat intre picioare gandindu-se cat de foame ii era dar si cat de lene. Alese lenea, adancindu-se si mai mult in noapte, intr-un fotoliu cu arcuri sarite si in ganduri melancolice si triste.
Temistocle nu era un pierzator. Castigase mereu, strangand din cur si din dinti, calcandu-si in picioare propria mandrie si zdrobind orgoliile celorlalti. Cazuse mereu in picioare dar era singur. Si nici nu facuse curatenie prin casa in ultima luna.
"In cele din urma e o prostie" sopti ca pentru sine dar cu speranta ca printr-un miracol, intreaga lume il va auzi.
Experienta cu tatoiu fusese una nasoala. Nu se pricepea si nici nu inghitea dar fusese inca o bifa in carnetelul sau negru.
Cutii de bere, ambalaje vechi de mancare si ganduri ratacite ii zaceau imprastiate in casa si prin minte, exact ca piesele unui puzzle uitat si  ignorat sperand ca cineva sa le aseze in cosul de gunoi. 
Dar Temistocle era trist.
Ridica teava, vru sa apese tragaciul dar o speranta mizerabila si corupatoare il opri:
- Dar daca maine...?
Scuipa pe covor, se mai scarpina o data la prohab, la fel de prelung si apasat, casca de 2 ori si adormi repede, imbibat de alcool sanitar si ganduri negre.
Temistocle fusese trist.