Pacat.

Am inteles, prin prisma unora, o chestie.
Si anume ca un om trebuie sa fie umil pentru a fi inteles de ceilalti. Indiferent de situatie. Un om trebuie sa urle "AJUUUUTOOOOOOOOOOOOOOOOORRRRR !!!!!!!!! sa cace  regrete, sa pupe cucuri si sa pise lacrimi amare, cam asta fiind riscul demnitatii si a increderii ? E oarecum simplu, reverberand din raspunsurile mediocritatii: "vai, daca as fi stiut..daca mi-ar fi spus..." Cu alte cuvinte: "Poate ca te inteleg, poate ca nu. Linge-ma-n cur si accepta sa te te scuip in fatza, sa vedem daca merita sa pricep".
Nu conteaza ca mediocritatea e caracterizata de 97% din populatie (si nu invers), important este ceea ce subiectul ar trebui sa faca: sa se puna in genunchi pentru a inalta stupiditatea inferioara a celorlalti, sa suga si la final sa inghita cu tot gatlejul pentru a fi demn de atentie. Pentru ca asta caracterizeaza lumea: sentimentul de putere pe care neputinta celorlalti il confera. Atat. Si asta, din doua motive:
1. sau pentru ca lumea e plina de cretini,
2. sau pentru ca in inimaganabila lor povara si slabiciune, iobagii abia asteapta un motiv prin care sa se simta cu doi milimetri mai presus decat conditia perena in care propriul primitivism materialo-intelectual i-a adus.