SI miliardarii plang, nu-i asa ?

Lumea romaneasca tremura....plange, si se zbate, nu doarme noptile, plange infundat in perna, are cosmaruri si tipa noaptea-n somn...Motivul: irina a' lu' columbeanu a lu' Izvorani.  Am citit comentariile postate pe site-uri gen "libertatea.ro" in care o tona de romani de bine isi dau cu presupusul. Casnicele spalatorese, emotionate de drama progeniturii columb(i)ene, sustin parerea conform careia "copilul are nevoie de mama". Ce daca ma-sa-i o taratura anorexica ce a ajuns sa renunte la slapii de plastic pentru pantofi Gucci prin forta nascatoare de euro a coapselor, copila e musai sa locuiasca cu tanti moni ca doar aia-i ma-sa. Altii, mai pragmatici, asa de dragul artei, sustin ca e bine ca mititica mostenitoare sa stea cu al batran, pentru ca ma-sa nu e potrivita pentru a creste un copil. Ce daca al batran e un depravat in etate si un tzap batran, are bani si pozitie sociala? Arrrreeee ! Asa ca aia mica tre' sa stea cu batranelul simpatic la care cand te uiti, iti lasa impresia c-au evadat piticii din Alba ca Zapada. Parerea mea e ca odrasla n-ar trebui sa stea cu nici unul. Ar trebui data unei familii simple, nici bogata nici saraca, dar decenta si curata, familie care sa aiba puterea de a iubi cu adevarat un copil si care sa stie sa ii acorde o educatie inclusiv morala mult mai buna decat cea care se poate gasi in lumea plina de putregai a milionarilor. Dar pana cand justitia  - impartiala, evident - va da un verdict previzibil inca de la casatoria celor doi distinsi parinti si dinainte sa inceapa toata telenovela, romanul de bine va continua sa se lupte zi de vara pana-n seara in conceptii onomatopeice. Si ce se va intampla in final?

Va spun eu: moni sa va intoarce la ocupatia de baza a familiei, si anume confectionarea de burlane, ma-sa va incerca sa-i gaseasca un tigan palarier asa cum merita in realitate, o s-o arvuneasca pentru o salba de margele colorate si-o sticla de cinzeaca; tac-so o sa ramana in acelasi butoi cu rachie ca si pana acum; iri o sa-si dreseze copila sa latre la poza ma-sii iar noi vom merge acasa, vom face sex din plin cu gandul la drama micutei fiice de miliardar, asteptand urmatoarea infatisare la divort, ca sa mai avem ce barfi cand ne plictisim. In rest, bag mana-n foc ca pe toti ne doare-n cur de familia asta disfunctionala dar totusi, vai!, atat de moderna. Si, nu-i asa, mondena. ;)

P.S. mereu scriu numele persoanelor de genul asta cu litere mici. Macar atata dovada de dispret imi permit sa ofer. 

Vreau sa fiu japonez.

Am vrut sa dedic un post japonezilor si drama prin care acestia trec..N-am facut-o pentru ca am remarcat in ziare, posturi Tv, mass-media in general, tendinta de a se pune un  foarte mare accent pe stirile/imaginile apocaliptice: valul care matura coasta Japoniei, copii care plang, masini aruncate de-a valma, etc. Pe scurt, cam tot ceea ce tine de dorinta de a afla amanunte dramatice, amanunte care sa alimenteze un post-modernism existential conform caruia: ce bine ca aia sufera mai mult decat noi. Si pe de alta parte, amanunte care sa dea ocazia ca tot romanul sa arate cat de bun e el la suflet, cat stie sa aprecieze o suferinta. Cam asta e conceptia. "Caci a lor va fi imparatia cerurilor".

Insa...se face aproape uitata o alta latura a japonezilor, latura care (daca mai era nevoie) a fost evidentiata in urma dezastrului prin care se trece acolo. Ma refer la latura civilizata. Ma intreb (retoric, evident), cum ar fi aratat un cutremur de 3, nu 9 grade, in Romania, in urma caruia vecinului Ion i s-ar fi crapat peretii bordeiului si lu' tanti Vasilica i s-ar fi rupt prunul din gradina. Fac un mic exercitiu de imagine: ar fi chemat ProTv-ului cerand ajutoare de la stat (ca doar de aia e stat, nu?) ar fi acordat interviuri in care s-ar fi plans incontinuu, etc. Ma rog...

Nu am cum, caci as ruga mass-media sa uite pentru 2 zile stirile dezastrului si sa prezinte toate aspectele de tin de umanintate si civilizatie.  Si anume: faptul cum japonezii stiu sa depaseasca strangand din dinti, greutatile; unitatea si solidaritatea de care dau dovada in conditii in care alte popoare asa numite "civilizate" s-ar omora pentru mancare si apa.  Stirea soselei distruse, pe care japonezii - in conditiile de acolo -au reconstruit-o in 6 zile a fost prezentata o singura data pe un post TV, acum vreo 12 zile si preluata de un alt post acum 2 zile (aici romanul a cam incurcat-o: doar n-o se-apuce sa gandeasca "eee si noi putem face asta", ai fi chiar culmea); taria de caracter si forta renascatoare de sperante, stoicismul de care acei oameni dau dovada si cu care, aceeasi oameni, inteleg sa traiasca si sa lupte inainte de a jeli si a-si plange de mila. Japonezii, in aceste clipe tragice pe care le traiesc, sunt un model de umanitate unita si forta demna de care pana acum nu imi amintesc ca un popor sa fi dat dovada, chiar si in conditii (ceva) mai "usoare", daca pot spune asa. In aceste clipe, fiecare japonez este o Pasare Phoenix. Si pentru asta le multumesc, intrucat prin comportamentul lor fac dovada faptului ca totusi, Pamantul merita a fi locuit.